Proteine, lipide si glucide

Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.

Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.

Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ).

Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare.

Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.

Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase.

Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.